August 3

Şedinţele în care nu se întâmplă nimic

Boss and business team on white background

Cred că aceasta este boala şefilor din anii 2000, şedinţe lungi şi dese în care ne „organizăm”. În care el vorbeşte mult şi gesticulează, încrezător în „n”-şpe mii de proiecte noi, angajaţii aprobă din cap această minte „sclipitoare” care gândeşte mii de idei şi pe care prea rar şi prea puţin apucă  să le pună şi în practică.

Boala acestor şefi include clar, repetiţia. Chiar dacă profesoara mea de istorie din generală spunea că „Repetiţia este mama învăţăturii”, în acest caz nu se aplica. Asta pentru că, ne plictisim şi săturăm să auzim aceleaşi şi aceleaşi clişee. Inevitabil ne bucurăm că putem butona telefonul pe sub birou, în vreme ce şedinţa continuă…şi continuă. Poate o oră, poate două…

Între timp, angajaţii se mai iau şi la picioare. Pentru că unde mai este satisfacţia reuşitei acestor şedinţe? Se bălăcăresc, aruncă vina de la unul la altul pentru diverse, se pot chiar înjura, sub privirile şefului care mai pune vreo trei paie pe foc.

Pentru ca la final, fiecare să plece ofticat, că s-a certat cu X sau Y, îşi dă seama ce colectiv şi job de căcat are. Ne-am organizat aşa de mult că nici nu mai ştim ce făceam înainte …în concluzie, am pierdut câteva ore ca să facem nimic.

May 9

Se întâmplă în Bucureşti

spitalProbabil pentru prima dată în viaţă, m-am bucurat că nu mi-am ales meseria de medic. Asta după ce, am ajuns săptămâna trecută la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, şi am ocupat un loc în sala de aşteptare de la camera de gardă.

O oră mi-a fost deajuns. Am avut timp să văd îndeaproape, cine erau pacienţii care se înscriau la consultaţie, li se făcea o fişă şi apoi luau loc în sală, aşteptând să fie chemaţi. Mare parte dintre aceştia erau ţigani şi ţigănci, cu fuste. Mai erau,  cei romanizaţi, cum le mai zicem. Urmau oamenii amărâţi, aici intrau bărbaţii beţi, bătrânii, dar şi unii tineri. O imagine nu tocmai plăcută…

Însă, trăsătura comună a tuturor acestor oameni era mizeria. Veniseră la spital nespălaţi, aveau hainele murdare, iar aerul din sala de aşteptare îţi muta nasul.

România este o ţară săracă, ştiu asta. Avem un salariu minim pe economie de 1.250 lei de la 1 mai 2016. Dar, aceasta nu este o scuză pentru neglijarea drastică a igienei. Un medic trebuie să fie dedicat meseriei şi să se îngrijească de pacient în orice condiţii, dar când acel pacient merge pe picioare, se poate spăla şi îşi poate lua pe el o haină curată şi nu o face, de ce acel medic nu ar fi îndreptăţit să refuze să-l consulte? E aceeşi regulă pe care o aplică unele restaurante care nu te primesc dacă eşti îmbrăcat în trening şi adidaşi.

Înţeleg că sunt cazuri când se întâmplă accidente grave, oamenii aceia sosesc la spital aşa cum sunt. Nu-i poate învinovăţi nimeni. Dar, oamenii aceştia erau nespălaţi de zile bune, aveau hainele numai pete, pete, miroseau îngrozitor, nu puteai vorbi cu ei, dar să-i mai şi atingi. În acel moment, mi-am dat seama ce muncă grea au pe umeri aceşti medici. Nu doar că sunt într-un sistem prost, cu salarii mici, dar mai şi tratează astfel de pacienţi.

February 29

Ce înseamnă „un doctor bun”?

spitalProbabil aţi auzit de „n” ori clişeul „doctor bun”. Este cel pe care îl căutăm cu toţii, indiferent de specializarea acestuia. Însă, statutul acestuia este foarte subiectiv, după părerea mea. Adică, fiecare experienţă este diferită, precum percepţia fiecăruia dintre noi.

De exemplu, acum o lună am fost la o doamnă doctor stomatolog la Sanador, iar interacţiunea de la prima şedinţă cu ea, nu mi-a plăcut. Nu pot spune că nu e o profesionistă în ceea ce face, dar abordarea ei (faptul că mi-a spus aceleaşi fraze pe care i le spusese şi altui pacient, întâmplarea a făcut să aud), faptul că mă tot întreba care o fi cauza pentru care mi-a căzut smalţul de pe dinţi şi acorda prea puţină importanţă problemei pentru care m-am prezentat, programarea pentru un detartraj – peste o lună şi un pic, m-au făcut normal să nu mă mai duc. Deci, problemele de comunicare şi abordarea problemei în sine, m-au făcut să renunţ la serviciile acesteia, fără să apuc măcar să beneficiez de ele. Şi slavă Domnului, Bucureştiul e plin de cabinete stomatologice!

De cealaltă parte, sistemul de primiri urgenţe de la Spitalul Sanador este foarte bine pus la punct, cel puţin când am nimerit eu, erau numai doctori şi asistente de nota zece, foarte atenţi la nevoile tale. Am numai cuvinte de laudă!

Aşadar, te poţi informa pe Internet, poţi citi diverse păreri, dar până nu ai interacţiunea „face to face” cu medicul respectiv, după părerea mea, degeaba le citeşti. Normal, că primordială este munca acestuia, tratamentul pe care ţi-l prescrie, controlul şi toate cele, adică vindecarea ta, pentru că la urma urmei, mergem la doctor pentru că suntem bolnavi şi vrem să ne vindecăm, să fim sănătoşi. Şi din această perspectivă, lucrurile stau cam la fel.Probabil, acelaşi doctor care te-a ajutat pe tine, cu un tratament potrivit, pe o altă persoană nu a reuşit să o ajute, de unde se întâmplă să citeşti pe forumuri păreri ale unor oameni în care se aruncă cu noroi în cadrele medicale. Nu spun că medicii sunt perfecţi, pentru că înainte de toate, sunt oameni, dar nici pacienţii nu sunt. :)

Aşadar, doctorul acela bun pe care îl cauţi, este cel care îţi ascultă problemele, te tratează cu respect, care găseşte metoda de interacţiune cu fiecare pacient, este cel care îţi găseşte un tratament potrivit, este cel care te tratează. Nu te obligă nimeni să te cramponezi într-unul singur pentru că piaţa îţi pune la dispoziţie sute. Probabil şi cel care reuşeşte să treacă de bariera rece doctor-pacient. Şi vis-a-vis de acest lucru, mă uitam la televizor zilele trecute, urmărind cum se derulează lucrurile în spitalele şi clinicile din afară. O altă abordare. Probabil vorbim de alte bugete, de altă civilizţie, dar nu altă planetă.

Category: D'ale lor
January 19

Maşinuţe de deszăpezit trotoarele Capitalei

zapada IOR

Sâmbătă, când s-a dat startul la zăpadă, am ajuns în parcul IOR la o bulgăreală. Din cauza gerului, puţină lume se încumetase să iasă din casă. Totul era alb şi îngheţat. Eram ca-ntr-o poveste. Lacul îngheţat şi o linişte… tulburată doar de câţiva copii cu părinţii care făcuseră pârtie şi nişte câini lupi care zburdau prin zăpadă.

Mare mi-a fost surprinderea să văd că pe aleea principală a parcului circula o minimaşinuţă cu lamă de deszăpezire. Şi imediat m-am întrebat de ce acestea nu pot ajunge şi pe trotuarele Capitalei, pe care ori înnoţi în zăpadă, ori îţi rupi gâtul, ori te afunzi în fleşcăială. Sunt conştientă că este imposibil de dat la lopată prin toate trotoarele din Bucureşti, fiind şi o muncă inumană, când tehnologia a avansat atât de mult, totuşi suntem în 2016.

Aşadar, maşinuţe de deszăpezit trotoarele.

December 6

Femeia la 30 de ani. Și nu e scris de Balzac.

femeia la 30 de aniPână acum câțiva ani, shoppingul, în special de haine și cosmetice, erau pasiunea mea. Cum au trecut anii, am rămas cu aceleași pasiuni, doar că am lărgit sfera de interes. M-am orientat și spre decorarea casei, mobilă, zugrăveală, parchet, perdele, lenjerii de pat, ghivece și câte și mai câte pot încăpea în casa unui om. Vă spun eu, multe. :) Unde mai pui că și baia este un loc perfect de decorat, oglinzi, oglinjoare, lumânări, lumânărele, vaze, parfumuri, polițe și chiar balconul, al meu de exemplu, concurează ușor cu dimensiunea dormitorului. Așadar, un balcon imens, bun de transformat într-un loc intim, relaxant, perfect de băut cafeaua la o măsuță dimineața, cu piciorele tolănite pe un taburet și cu privirea pierdută printre florile multicolore din ghivece.

Cred că locuința este locul care ne definește cel mai bine ca oameni. Hainele pe care le purtăm, pot de multe ori să păcălească și nu ne dezvăluie caracterul atât de bine cum o face casa în care locuim. La fel cum sunt ochii unei persoane și poate nu degeaba or fi și oglinda sufletului.

Culorile, mobila, stilul, parfumul din baie, reușesc să contureze imaginea persoanei respective. Chiar și micile detalii, culoarea prosopului, butonii de la debara, rama unui tablou, pernuțele de pe scaun, absolut toate ne încadrează așa într-o lume a noastră.

De fapt, în debutul acestui material a primat o altă ideea. Aceea de a sublinia cât de mult ne schimbăm odată cu trecerea anilor. După 30 de ani, am senzația că într-un an mă deștept, cât în trei, înainte să fi împlinit 30 de ani. Începe așa un proces de maturizare și cred că cel mai probabil se află undeva pe la 28 de ani. Nu sunt psiholog, vorbesc din ce citesc și din experiența mea sau a celor din jurul meu. Este interesant acest proces de învârtire a rotițelor cu așa o viteză și cum privești la cei din urma ta, cel mai probabil mustăcind, pentru că îi vezi ca pe niște copii.

Ai probabil senzația unui univers invers, care de fapt s-a așezat, pentru că invers a fost capul tău. Este dorința de a sta cu prietenii mai mult la tine acasă sau la ei, decât la mall sau în bar. Este dorința de a sta mai mult cu persoana iubită, decât să ieși la suc cu fetele. Este dorința de a face ordine în casă, de a uda florile, de a face o friptură bună, de a povesti cu părinții la telefon, de a citi o carte, decât multe alte lucruri pe care obișnuiai să le faci și acum le consideri o pierdere de timp. Cu siguranță o nouă etapă. O așteptăm pe următoarea. :)

November 4

Legi usturătoare şi demisii de sus până jos

Colectiv-fire-protests-381921

Acestea sunt singurele soluţii pe care le văd eu. Nu ştiu dacă vor fi implementate, dar mai avem o speranţă în tinerii care mărşăluiesc ore întregi noaptea pe străzi, în frig, având poate copii acasă şi joburi pentru care trebuie să se trezească de dimineaţă. Şi nu doar tinerii ar trebui să umple străzile, ci toţi românii care vor o societate în care să existe legi care să usture şi oameni capabili şi corecţi care să le aplice. Iar asta, nu se poate face decât prin demisii în masă în tot sistemul, trebuie refăcut de sus, de la cel mai mare director până jos, la ultimul funcţionar.

Încă îmi place să cred că mai există oameni cu sensibilitate şi suflet, că nu călcăm peste cadavre, că suntem altruişti şi că ne pasă. Asta mi-am dat seama aseară, când am văzut atâtea zeci de mii de oameni în stradă.

Să nu mai dăm ordine prin staţie ca taxiurile să nu ia răniţi în maşină că le umple de sânge. Să nu ne mai împiedicăm de norme interioare idioate când este viaţa unor oameni la mijloc, să lăsăm orice fel de doctor fie că e de la clinică privată sau de stat, să intervină în cazuri de urgenţă. Să lăsăm până şi localnicii să ajute dacă persoanele abilitate nu sunt în stare.

Să profităm aşadar de zilele acestea şi să ieşim cu miloanele în stradă. Legi usturătoare şi demisii de sus până jos!

October 26

Cât de mult credit acorzi scriitorilor contemporani?

carti

Tot timpul în criză de timp (timpul a devenit aşa un clişeu care ne place tuturor, fiind şi scuza perfectă în orice situaţie), nemaireuşind să adulmec mirosul cărţilor din anticariate sau librării, să le răsfoiesc uşor, măcar să le citesc prefaţa, am ajuns victima site-urilor care se ocupă de vânzarea cărţilor online.

Evident, că alegerea nu este tocmai una uşoară, dat fiind că promovarea şi recomandările merg în mare parte spre autori mai puţin cunoscuţi. Parcă multora dintre noi ne place să spunem că trebuie să încurajăm şi generaţiile noi de scriitori, dar câţi dintre noi le şi cumpără cărţile? Nu de puţine ori mi-au picat în mână acest gen de carte şi prea puţine le-am şi citit cap coadă.

Eu recunosc că atunci când intru într-o librărie mă îndrept spre zona marilor clasici sau spre numele sonore din literatura românească şi universală. Probabil aici se interpune şi preferinţa mea spre vechi, dorinţa de a afla cum se trăia şi în alte vremuri.

Mă gândesc câţi dintre noi ar cumpăra o carte de poezii a unui poet tânăr, probabil în detrimentul unui alt poet consacrat? Este adevărat că există şi excepţii, ca scriitori contemporani să aibă bestseller-uri, dar eu mă refer aici la restul, la masa care rămâne.

Suntem foarte deschişi spre nou, aşa ne lăudăm, îi admirăm, mergem şi la lansări. Dar când să deschidem portofelul parcă stăm pe gânduri.

În timp ce scriam, mi-am dat seama că aceeaşi teorie se aplică şi la trupele mai puţin cunoscute, cât suntem de dispuşi să mergem la un astfel de concert şi să cumpărăm un bilet? Şi cu actorii la fel, cât de mult ne dorim să mergem la o piesă de teatru care nu este sold out?

De asemenea, mai există o prefeinţă pentru actorii care publică cărţi, politicieni, jurnalişti sau alte nume cunoscute în ajung la un moment dat să scrie o carte, mai mult sau mai puţin talentaţi în această zonă.

Acum, înainte de a deveni faimoşi, toţi scriitorii, actorii şi cântăreţii au fost no name-uri. Probabil totul ţine de noroc – să fii la momentul potrivit în locul potrivit- talent şi exerciţiu.

August 28

Cercul banilor

bani 5 minute de pamfletAm ajuns la concluzia că niciodată în viaţă nu vom fi satisfăcuţi de starea noastră financiară. Pentru că, atunci când crezi că ai finalizat ceva, de fapt îţi dai seama că păşeşti spre un nou început. După ce ţi-ai cumpărat casa, îţi dai seama că ai nevoie de bani pentru renovare, mobilă, apoi îţi doreşti o maşină mai bună, bani pentru concedii, pentru copil, să te muţi în altă casă. Şi nu mai pun, că peste câţiva ani, tot ce ai cumpărat trebuie reînnoit.

Lista continuă la nesfârşit. Cu siguranţă, vei găsi ceva în ce să investeşti banii şi la 60 de ani, şi la 70 de ani, şi aici mă refer la altceva în afară de medicamente şi întreţinere :).

Şi aşa suntem purtaţi o viaţă, pe acest val al banilor. Cu toţii avem nevoie de ei până la urmă, pentru că satisfacerea plăcerilor implică şi existenţa lor.  Şi tot ei sunt cei care au puterea de a dezbina şi distruge căsnicii, prietenii, parteneriate, chiar vieţi.

Evident, după părerea mea, sistemul de turmă funcţionează perfect la noi. La fel de mult ne place să ne uităm şi în curtea vecinului. Mai mult, şi marketingul s-a dezvoltat într-atât de mult, încât de fiecare dată când calci pragul unui magazin îţi dai seama cât de multe mai ai nevoie prin casă, prin dulap, prin grădină etc.

Suntem cu acte în regulă, robi ai cumpărăturilor. Este adevărat că dacă nu-ţi cumperi de mâncare, vei muri de foame, dacă nu-ţi mai iei haine, rişti să mergi cu pantalonii peticiţi, dacă nu-ţi plăteşti chiria, vei dormi cu bagajele în stradă.

Dar, problema este alta. Mai facem şi altceva în viaţă, în afară de a ne învârti în acest cerc?

July 28

Ciolan cu șorici crocant, la Berăria Siegfrid

siegfried berarie2

Când mănânc ceva bun, simt nevoia de a împărtăși cu ceilalți. Și viceversa e valabilă. :) De curând, am avut ocazia să testez o altă variantă de ciolan. Mai exact, cel al cărui șorici îl crănțăni,pur și simplu, între dinți. Combinat cu o porție de cartofi la cuptor, varză călită și hrean, plus o bere de la mama ei, din Germania, nu a putut să rezulte decât un ospăț pe cinste. Și n-aș putea să nu vă recomand și un gem tare interesant, de ardei iute. Mmmm

Noi am avut și un aperitiv, merită încercat pentru că veți primi covrigi calzi, făcuți în casă. Dacă nu vă dă pe spate ideea de ciolan de porc, v-aș recomanda să încercați coastele de porc, la fel de gustoase.

Și acum, să vă zic și unde trebuie să mergeți, pentru a vă delecta cu ciolanul crocant. Se numește Berăria Siegfrid, iar în București, aveți două variante: în buricul târgului, pe Lipscani sau în zona Grozăvești, aproape de Carrefour Orhideea. Am fost în ambele locuri, au terase generoase, personal foarte amabil, prețuri rezonabile, mâncare din plin și valuri de bere.

Așadar,

Poftă bună!

Category: D'ale lor
July 14

Cât costă un suc la jumate la o tonetă în parc?

suc parc 5minutedepamfletPe cei care îi apucă setea când au ieșit la o plimbare în parc și nu doresc să stea la o terasă, ci să-și continue drumul liniștiți pe aleile parcului, dar totuși au nevoie de un strop de apă sau suc, au varianta de a cumpăra băuturi de la tonetele din parc. De această dată voi da ca exemplu Parcul IOR, cu toate că nu văd o mare diferență față de Herăstrău. Așadar, o sticlă de suc la jumate costă 5 lei, iar una de apă tot la jumate, 3 lei. În condițiile în care, te poți deranja câteva minute să ieși din parc și la primul magazin să-ți iei o apă la 2 litri cu 3 lei.

Și spun toate acestea, după ce am asistat la o fază, în care o bătrână vroia să ia o sticlă de suc și zicea ca e prea scumpă și dacă nu există o variantă mai ieftină.

În fine, concluzia este că la un simplu studiu, constați că toate produsele comercializate de aceste tonete sunt cu mult peste magazinele de cartier, începând cu toate felurile de dulciuri și înghețată și terminând cred, chiar cu pachetele de șervețele.

Probabil că acești patroni de tarabe din parc au făcut o confuzie cu „faleza” din Mamaia, că dacă au lacul la piciorul parcului, hidrobicicletele pe apă și micii sfârâind pe grătare, cred că merg și prețurile cocoțate.